Ted Bundy - 4. O vreme a ororilor

   Lynda Ann Healy, la vîrsta de 21 de ani, era o tînără foarte împlinită. Ascultătorii programelor matinale de radio îi auzeau vocea prietenoasă prezentînd condiţiile de schi ale pîrtiilor din vestul Washington-ului. Era o fată frumoasă, înaltă şi subţire, cu părul maro lung şi strălucitor, şi întotdeauna cu zîmbetul pe faţă.
   Produsul unei familii bune din clasa medie-superioară, Lynda era o cîntăreaţă excelentă şi o studentă în ultimul an la Universitatea Washington, unde studia psihologia. Îi plăcea să lucreze cu copii cu handicap mental.
   Lynda locuia împreună cu alte patru tinere într-o casă aflată în apropierea universităţii. În seara zilei de 31 ianuarie 1974, împreună cu cîteva prietene au ieşit pentru cîteva beri la Dante, un local cunoscut printre studenţii universităţii. Nu au stat prea mult, apoi Lynda a plecat acasă şi a petrecut restul serii uitîndu-se la televizor şi vorbind la telefon cu prietenul ei. După care s-a culcat. Colega de apartament din camera alăturată nu a auzit nici un zgomot venit dinspre camera Lyndei în acea noapte.
   Tînăra trebuia să se scoale în fiecare dimineaţă la 5:30 pentru a ajunge la slujba de la radio. Colega din camera alăturată a auzit ceasul deşteptător pornind la 5:30, ca de obicei. Ceeace era diferit era faptul că ceasul nu se mai oprea. Cînd a intrat în camera Lyndei pentru a opri alarma, colega a auzit telefonul sunînd. Erau cei de la radio care au întrebat-o unde se afla Lynda. Patul din camera ei era făcut şi toate lucrurile păreau în ordine, aşa că tînăra din camera vecină a presupus că Lynda e în drum spre radio.
   Cînd părinţii ei au sunat în seara aceea, să afle de ce Lynda nu ajunsese la cină aşa cum era de aşteptat, toţi au început să se îngrijoreze. Nimeni nu o văzuse. Părea că pur şi simplu s-a făcut nevăzută.
   Părinţii Lyndei au sunat la poliţie. În camera Lyndei, au descoperit faptul că patul ei era făcut într-un mod în care ea nu îl făcuse niciodată. De fapt, Lynda nu era una care să îşi facă patul înainte de a pleca. În mod ciudat, o pernă şi pătura lipseau de pe acest pat perfect aranjat.
   O mică pată de sînge din aceeaşi grupă sanguină ca a Lyndei a fost găsită pe pernă şi pe cearşaful ce acoperea patul. Sînge a fost găsit şi pe cămaşa ei de noapte ce era agăţată în dulap. De asemenea cîteva haine de-ale ei lipseau.
   Un alt indiciu alarmant a fost faptul că uşa de la intrarea în casă era descuiată cu toate că fetele erau întotdeauna atente să o încuie pe timpul nopţii.
   La început poliţiştii nu au fost convinşi că Lynda a fost victima unei crime pentru că nu au fost colectate ca dovezi nici un fel de amprente sau fire de păr.
   În cele din urmă, poliţia a ajuns la concluzia că un intrus a intrat cumva în casă, a dezbrăcat-o de cămaşa de noapte după care a agăţat-o cu grijă în dulap, a îmbrăcat-o cu un schimb de haine, i-a făcut patul, a înfăşurat-o pe Lynda în pătura de deasupra patului după care a cărat-o în linişte din casă.

Autor: Rachael Bell