Trecînd neobservaţi

Ne imaginăm că putem detecta nebunia, că un maniac cu dorinţe incontrolabile nu îşi va putea ascunde identitatea. În autobuz sau pe stradă îi evităm pe cei cu handicap psihic, pe cei nespălaţi şi neîngrijiţi ce ne indignă cu prezenţa lor. Din contră, dacă vreţi să vă feriţi din calea unui criminal în serie soluţia este să vă feriţi de indivizii fermecători, impecabil îmbrăcaţi şi foarte politicoşi. Ei se amestecă în mulţime, camuflaţi în anonimitate. Se „ascund” în biserici şi în magazine şi stau la pîndă pe străzi. „Îmbrăcaţi-l cu un costum şi va arăta ca alţi zece oameni normali” l-a descris un avocat pe Dahmer. Ca nişte animale de pradă evoluate, ei ştiu să-şi urmărească victimele cîştigîndu-le încrederea. Criminalii în serie nu-şi dau arama pe faţă, ci se ascund în spatele unei măşti de normalitate atent construită.

Masca sănătăţii psihice

Din pricina naturii lor psihopatice, criminalii în serie nu cunosc sentimentul de compasiune pentru altă persoană şi nu ştiu să întreţină o relaţie. În schimb, învaţă să imite un comportament normal prin observarea celorlalţi. Totul face parte dintr-un act de manipulare menit să atragă persoane nevinovate în capcana lor. Au calităţi actoriceşti înnăscute. Henry Lee Lucas se descria astfel: „ A fi criminal în serie înseamnă să fii ca un star de cinema, trebuie sa-ţi joci bine rolul.” Macabrul Gacy obişnuia să se îmbrace ca un clovn; criminalul Zodiac se îmbrăca într-un bizar costum de călău ce era parcă desprins din Alice în ţara minunilor. Ted Bundy îşi atrăgea victimele, deghizat într-un consilier plin de compasiune, al persoanelor traumatizate de violuri.

Cel mai atrăgător rol pentru un psihopat este de a fi într-o poziţie de autoritate. Gacy era o persoană activă şi sociabilă în mediul de afaceri şi în societate. Alţii, ca şi Berkowitz, s-au înrolat în armată şi au fost extrem de patriotici pentru o vreme. Totuşi, rolul de poliţist este cel mai folosit. Purtînd insigne şi conducînd maşini asemănătoare cu cele ale poliţiei le satisface numai nevoia de a se simţi importanţi, dar le şi permit să-şi atragă victimele, încrezătoare în reprezentanţii legii.

În momentul în care sunt prinşi, criminalii în serie îşi pun brusc masca nebuniei – se prefac că suferă de tulburări de personalitate, schizofrenie sau îşi pierd cunoştinţa – pentru a respinge orice urmă de responsabilitate. Chiar şi atunci cînd pretind că îşi arată adevărata personalitate, sunt prinşi în rolul pe care îl joacă. Oare ce spaimă inexprimabilă se ascunde în spatele acestei măşti a psihopatului?

„Şi pînă la urmă ce înseamnă o persoană mai puţin pe faţa pămîntului?” – Ted Bundy(foto). Acest mod de raţionalizare rece arată modul de gîndire al unui criminal în serie. „ Bundy nu va înţelege niciodată de ce oamenii nu pot accepta faptul că el omora numai pentru că aşa vroia el” a spus un reprezentant al FBI.

Ce îi determină pe criminalii în serie să fie ceeace sunt?

La fel cum aceşti criminali îşi taie victimele „ca să vadă cum funcţionează” ( cum motiva Ed Temper(foto) măcelărirea victimelor lui), psihiatrii criminalişti şi agenţii FBI au încercat să pătrundă în mintea criminalilor. Posibilele explicaţii ale comportamentului lor sunt: abuzuri în copilărie, un rezultat genetic, dezechilibru chimic, leziuni ale creierului, expunerea la evenimente traumatice, şi percepţia unei societăţi nedrepte. Implicaţia înfricoşătoare a acestor explicaţii este că o mare parte a populaţiei a fost şi este expusă la una sau mai multe dintre aceste traume. Este un fel de fantezie morbidă ce îi desparte pe aceşti criminali în serie de restul populaţiei?

Noi avem control asupra impulsurilor noastre; indiferent cît de mult ne enervăm, este ceva ce ne opreşte din a ne descărca agresivitatea asupra altora. Le lipseşte oare criminalilor în serie acest lacăt moral de siguranţă? Sau sunt controlaţi de ceva inexplicabil? „Îmi doream să pot să mă opresc dar nu puteam. Nu aveam altă emoţie şi fericire”, a spus Dennis Nilsen. Criminalii în serie sunt cu siguranţă bolnavi, şi numărul lor pare să crească. Dacă aceasta este boala, care e leacul ei?

Autor: Shirley Lynn Scott